Mi-am exclamat în amiaza zilei de zece octombrie 2010 (10.10.10).
Participanţii de la RuperArt făceau panică din cauza ploii. Normal, nu se plăteşte, gândisem răutăcios. Nu aveam nici un complice, nici un suflet care să mă susţină şi era un eveniment pe care-l organizam dezinteresat, de dragul iubitorilor de artă.
Cu ghitara în spate, unica mea prietenă la moment, în drum spre chioşc mă înăcrisem şi mai mult. Nu mai ploua, iar evenimentul trebuia oricum amânat sau anulat, căci nu dorea să participe nimeni.
- Tu cânţi la chitară? mă-ntrebă tenace poetul cu pseudonimul Hose Pablo, ce reprezenta asociaţia Oberliht.
- Mizerabil, dar cânt dacă trebuie...
- Atunci hai să arănjăm scena. Tu cânţi eu bat din palme. Sunt nebun la ale mele... Nu mă sperie nici vremea, nici lipsa participanţilor şi spectatorilor.
- Wow!
A fost primul "wow"... Credeam că-s unica nebună în stare să înfrunte obstacole de dragul artei, sau poate observase desperarea mea...
- Bine! Hai s-o face şi pe asta. Să creez toate condiţiile cel puţin pentru noi de nu vine nimeni... Oricum am decis că de azi nu mai fac nimic în viaţa mea pentru oameni!
În timp ce mă concentram la instalarea acoperişul, apăruseră la orizont câţiva participanţi.
L-am auzit pe Dan Negara:
- Alo!!! Vino repede la chioşc. Evenimentul nu se amână.
Vera Pelin mă informă:
- Am scris pe forum că pregătirile merg în toi.
Liviu Moftuleac îmi ceru la telefon explicaţii cum să ajungă la chioşc.
Ana Constantinova mă întreba când aducem partea tehnică.
Woow!!!
S-au adunat aproape toţi participanţii!!! S-au ivit specatorii!!!
Nu ne încadram în timp, iar ploaia continua să ţărţâre...
Pentru o clipă i-am simţit pe toţi tremurând de frig şi stres, eu le ţineam pasul.
Pe naiba!!! Chiar nu mai fac nimic în viaţa mea pentru oameni! Numai îi stresez pe toţi...
În curând totul va sfârşi...
- Bună seara şi bine v-am găsit dragi participanţi şi spectatori!
Hmm...Se pare că nimeni nu mă auzise... şi... atunci m-am înfierbântat consacrându-mi creştetul următoarelor ore cu o dispoziţie pozitivă care se focaliza impertinent în zâmbete... Deviam cu uşurinţă de la planul de evaluare în dependenţă de circumstanţe. Erau prietenii mei, confraţii mei...
Erau oameni frumoşi care se dedică frumosului devenind şi mai frumoşi... Îi admiram...
Wooow!!!
A fost acel "Wooow!!!" pentru care merita să aduc jertve. Era acel "Wooow!!!" care mă făcut să regret fraza ce mi-am repetat-o de trei ori azi...
Ce-l provocase?
M-am sustras de la participanţi ca să examinez spectatorii. I-am surprins pe unii cu gurile căscate, devorând fiecare cuvând, fiecare mişcare, fiecare sunet, fiecare imagine ce li se dăruia din partea participanţilor... Iar picuratul de sus parcă sporea toată atmosfera...
E superb să ştii că nu eşti unica/-ul care admiră, care primeşte plăcere de la frumos... E uluitor să ştii că ţi-a reuşit să faci ceva pentru oameni... dezinteresat... Să faci Artă...
Bravo participanţilor. Merci celor care m-au ajutat. Şi... desigur mă bucur că au fost alături de noi spectatorii...
După cum v-am promis: Am să fac şi ediţia a II-a... pentru voi, pentru oameni, pentru frumos, pentru artă...
P.S. Desigur cu mai multă muzică şi într-un local... :D
